Intervenţii în situaţii de urgenţă

Accident de schii – pârtia Poenari – SIMULARE
(Cavnic, 26 ianuarie 2013)

Voluntari ai SAMR Baia Mare au participat în data de 26.01.2013, în cadrul campaniei “O zi pentru siguranţa pe pârtie!” alături de jandarmii montani, salvamontişti, poliţişti, medici, paramedici şi voluntari SMURD, desfăşurat pe pârtiile de schi de la Cavnic.

Accident de schii – pârtia Cora – SIMULARE
(Izvoare, 3 februarie 2013)

Un exerciţiu de siguranţă pentru iubitorii sporturilor de iarnă a fost demarat şi în februarie pe pârtia Cora din staţiunea Izvoare de lângă Baia Mare. La eveniment au participat reprezentanţii Prefecturii Maramureş, ISU Maramureş, ai Serviciul Salvamont, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, echipaje SMURD, ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi, bineînţeles, ai Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare.
Întreaga desfăşurare de forţe a avut menirea de a preveni accidentele pe pârtie, dar şi de a aduce la cunoştinţa publicului primele măsuri de siguranţă pe care trebuie să le ia în cazul în care o persoană necesită prim ajutor sau cum se acţionează în cazul producerii unei avalanşe.
Voluntarii SAMR Baia Mare au avut rolul de a disemina aceste informaţii vitale printre martorii la simulare, dar şi de a resuscita şi de a acorda primul ajutor persoanei îngropate de avalanşă, imediat după scoaterea victimei de sub nămeţi.

Ziua Protecţiei Civile – SIMULARE
(Baia Mare, 28 februarie 2013)

În fiecare an, la 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile în România, iar în 1 martie se sărbătoreşte Ziua internaţională a protecţiei civile. Cu aceasta ocazie, în 25 ianuarie 2013, la Şcoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş” din Baia Mare, a avut loc deschiderea proiectului educaţional: „Protecţia civilă – arma vieţii”. Proiectul a fost realizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean al Maramureş, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Gheorghe Pop de Băseşti” Maramureş, Serviciul de Ajutor Maltez în România, sucursala Baia Mare, Palatul Copiilor Baia Mare, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” din Baia Mare, Colegiul Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie şi Şcoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş” Baia Mare.
În cadrul proiectului s-au desfăşurat ore deschise de dirigenţie (cu invitaţi de la ISU) şi o simulare a comportamentului în caz de cutremur, la Şcoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş” din Baia Mare. Aici s-a desfăşurat, de fapt, un exerciţiu de evacuare în caz de cutremur.

Printre obiectivele urmărite au fost familiarizarea elevilor şi a cadrelor didactice cu modul de comportare în perioada premergătoare, pe durata desfăşurării şi în perioada de înlăturare a efectelor cutremurelor, precum şi dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar. În cadrul acestei acţiuni, maltezii au acordat primul ajutor celor „răniţi”.

Cutremur cu explozie la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto – SIMULARE
(Baia Sprie, 12 noiembrie 2013)

12 noiembrie 2013 a însemnat pentru voluntarii maltezi un nou antrenament alături de echipele de intervenţie din structurile Ministerului Afacerilor Interne. De aceasta dată, maltezii din cadrul SAMR Baia Mare au trebuit să acorde prim ajutor specializat unui număr de 12 elevi şi profesori – „victime” rănite grav în urma unui cutremur urmat de incendiu la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto din Baia Sprie.
Conform scenariului, în urma unei avarii apărute la instalaţia de încăzire, în jurul orei 12.00, au fost efectuate lucrări de sudură cu oxigen şi acetilenă. La ora 12.55, a avut loc un cutremur de magnitudinea 5,5 pe scara Richter. În urma cutremurului izbucnesc două incendii, unul la parter unde se efectua lucrarea şi la etajul II în laboratorul de chimie, datorat substanţelor inflamabile şi a gazului metan din butelie, cu care se desfăşurau experimente cu foc deschis în cadrul orei de chimie. S-a dat alarma de cutremur şi s-a trecut la evacuarea elevilor din şcoală, sub supravegherea directă a cadrelor didactice. În acelaşi timp s-a anunţat prin 112 despre faptul că a avut loc un cutremur în urma căruia au izbucnit două focare de incendiu şi au fost înregistrate victime. La ora 13.20, s-a activat Planul Roşu de intervenţie al judeţului Maramureş, structura din care face parte şi SAMR Baia Mare.
Exerciţiul tactic a fost organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Gheorghe Pop de Băseşti” Maramureş, în colaborare cu Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, cu participarea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Serviciului de Ajutor Maltez în România, sucursala Baia Mare şi Poliţia Locală.

“Cu viaţa mea apăr viaţa”

Aceasta este o competiţie tradiţională pentru maltezii din Baia Mare. Ea se derulează pe mai multe etape (locale, municipale, judeţene, etc.), mai multe probe (practice, scri­se) şi într-un interval de timp îndelungat. Aceste lucruri nu au împiedicat însă vo­lun­ta­rii maltezi să se remarce de fiecare dată. Şi anul 2013 a adus o reuşită în plan competi­ţi­onal pentru voluntarii maltezi. O echipă formată din membri ai Tineretului Maltez din Baia Mare, la proba teoretică, a reuşit să câştige locul II la categoria echipe. Com­pe­tiţia este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în colaborare cu ISU Ma­ra­mu­reş.

error: Continut protejat...