Intervenţii în situaţii de urgenţă

Accident aviatic la Aeroportul Internaţional Baia Mare – Simulare
(Tăuţii Măgherăuş, 7 Aprilie 2014)

La data de 7 aprilie 2014, ora 08.30, a avut loc Aplicaţia Generală privind punerea în aplicare a Planului de Urgenţă al Aeroportului Internaţional Baia Mare. Acest eveniment se desfăşoară o dată la doi ani. 

Conform scenariului, un avion care a efectuat un zbor intern Bucureşti – Baia Mare, având intenţia de a ateriza pe Aeroportul Baia Mare, s-a prăbuşit în pădurea Bozânta. În avion erau 20 de pasageri şi 3 membri ai echipajului. În urma impactului, aeronava a luat foc, iar accidental aviatic s-a soldat cu 6 morţi. Cauzele producerii accidentului aviatic pot fi atât condiţiile meteo nefavorabile, cât şi pădurea din apropierea aeroportului, care reprezintă un adevărat pericol. La faţa locului s-a deplasat, în prima fază, Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă a aeroportului, apoi au fost chemaţi în sprijin pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, care au intervenit în cel mai scurt timp, cu mai multe autospeciale, împreună cu echipajele SMURD. Medicii de la SMURD, Ambulanţă, inclusiv Serviciul de Ajutor Maltez s-au ocupat de trierea şi transportarea victimelor. 

Datoria maltezilor băimăreni la acest exerciţiu a fost de a pregăti cele 23 de victime, de a le amplasa la locul accidentului şi de a interveni conform Planului Roşu al judeţului Maramureş, alături de instituţiile abilitate ale statului. 

Elevii participanţi, care provin din diverse şcoli din Baia Mare şi Baia Sprie, au avut, la momentul dat, vârsta între 14-18 ani şi sunt totodată voluntari la SAMR, sucursala Baia Mare, unde au fost instruiţi fiecare în parte despre rănile pe care urmau să le simuleze sau să le trateze. 

Tinerii maramureşeni şi-au luat rolul foarte în serios, astfel că luni, 7 aprilie, în jurul orei 4.00, erau deja în picioare şi gata să fie machiaţi, pentru a intra mai uşor în pielea personajelor. În jurul orei 7.30, elevii au ajuns la Aeroport, unde au înfruntat frigul câteva ore bune, pentru ca salvatorii din cadrul simulării să poată încheia toate protocoalele stabilite. Toată această aventură a fost şi un test de actorie pentru cei 23 de voluntari maltezi care au făcut pe victimele, pentru că unii au simulat că sunt morţi şi n-au avut voie să se mişte, iar alţii au trebuit să se prefacă îngroziţi de durere, din cauza rănilor avute – arsuri de grade diferite, fracturi, evisceraţii, amputaţii, etc.  Maltezii au participat la acest exerciţiu cu toată dotarea pentru situaţii de urgenţă: trei ambulanţe, două autospeciale pentru transport pacienţi, echipaje formate din personal specializat în urgenţă (medici, asistenţi, paramedici, voluntari cu curs de prim ajutor), remorcă dotată cu aparatură pentru situaţii de urgenţă şi cort dotat ca mini spital.

« 1 de 2 »

Flood Aid – Reducerea riscului de dezastre pe plan comunitar

Acest proiect vizează pregătirea echipajelor de ajutor umanitar să intervină în caz de inundaţii. Proiectul lansat este coordonat de Serviciul de Ajutor Maltez din Ungaria, iar parteneri locali sunt Serviciul de Ajutor Maltez din România, sucursala Baia Mare, Asociaţia Caritas a Diecezei Satu Mare şi Primăria Gulacs (Ungaria). 

Proiectul care se derulează pe parcursul a doi ani este unul de pionierat în România şi a vizat trei localităţi – Gulács din Ungaria, Turu Lung din judeţul Satu Mare şi Dumbrăviţa din judeţul Maramureş. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, iar delegaţia maghiară prezentă la lansarea proiectului în Dumbrăviţa a fost condusă de coordonatorul proiectului, László Adányi. 

Obiectivul acestui proiect româno-maghiar este de a pregăti comunităţile române şi maghiare aflate în zone inundabile pentru o mai eficientă şi mai promptă intervenţie în caz de inundaţii. În acest sens, în cadrul comunităţilor locale incluse în proiect se va urmări organizarea unor grupuri de voluntari care vor face vizite la domiciliul localnicilor din cele trei localităţi, pentru a le aduce la cunoştinţă planurile locale de comportare în situaţii de urgenţă. În plus, vor fi derulate şi programe educaţionale în parteneriat cu şcolile din comune, astfel încât copiii să conştientizeze foarte bine ceea ce au de făcut în caz de calamitate naturală. 

În Dumbrăviţa, prezintă risc de inundaţii Văile Unguraş, respectiv Şindreşti, care se unesc pe raza localităţii Rus şi formează râul Chechişel. Ultimele inundaţii de aici au avut loc în iulie 2010, când aproximativ 30 de gospodării au fost afectate. În 19 martie 2014, delegaţia prezentă la lansarea proiectului în Dumbrăviţa a făcut, la finalul prezentării proiectului, o recunoaştere în teren a zonelor cu risc de inundaţii.  În perioadă următoare, localnicii din Dumbrăviţa şi localităţile aparţinătoare au avut ocazia să cunoască riscurile cu care se confruntă comunitatea, zonele de risc şi pe cele sigure, semnele de avertizare în cazul unui dezastru şi ce au de făcut în caz de evacuare. În şcoli, s-a lucrat pe nişte broşuri speciale, prin intermediul cărora copiii au fost familiarizaţi cu modul de acţionare în situaţii de urgenţă. Proiectul este preconizat a se încheia cu un exerciţiu de evacuare a localnicilor în una din localităţile cuprinse în proiect, eveniment prevăzut pentru anul 2015.

error: Continut protejat...