Iniţiative educative

“Învăţăm să învăţăm”

Început în noiembrie 2013, programul educaţional s-a desfăşurat la sediul Serviciului de Ajutor Maltez în România, sucursala Baia Mare, şi s-a încheiat în primăvara lui 2015. Proiectul „Învăţăm să învăţăm” a fost dedicat unui număr de 12 elevi proveniţi din familii defavorizate din punct de vedere socio-economic şi a avut drept scop îmbunătăţirea accesului acestora la educaţie. Obiectivele finale ale voluntarilor maltezi implicaţi în proiect au fost ca beneficiarii să înveţe cum să înveţe, să citească cursiv, să vorbească fluent şi fără emoţie în public, să lucreze cursiv cu cele patru operaţii matematice de bază (adunare, scădere, înmulţire, împărţire), să poată uşor susţine o conversaţie, să se comporte civilizat în societate, să cunoască cele mai importante obiective istorice din judeţul Maramureş şi din ţară, să aplice procedee elementare de prim ajutor, să evite cauzele care pot provoca incendii, să poată merge cu bicicleta, să ştie să conducă un ATV sau un kart şi să înveţe să înoate. Înainte de începerea activităţilor, copiii au primit, la fiecare întâlnire, o masă caldă, iar transportul acestora la şi de la sediu s-a realizat cu microbuzul din dotarea Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie, partener al SAMR Baia Mare. 

În ultimele luni de proiect, activităţile la care au participat cei mici au fost multiple şi diverse, dar au început cu o binemeritată ieşire la aer, pe pârtia din Cavnic, unde copiii s-au bucurat de zăpadă, tubing şi săniuş, iar l-a final s-au încălzit cu o masă copioasă şi cu dulciuri.

În martie, copiii au avut un atelier de creaţie şi lectură, unde au cunoscut tehnici de scriere literară şi au făcut cunoştinţă cu unii dintre cei mai reprezentativi scriitori români, ghidaţi fiind de voluntarii Tineretului Maltez din Baia Mare.

Apoi, elevii şi-au dat întâlnire cu doi reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Maramureş, care i-au ajutat să descifreze tainele circulaţiei rutiere şi le-au dat mai multe detalii despre delicvenţa juvenilă şi despre cum pot copiii să evite să devină victime ale unor împrejurări violente.

În aprilie, beneficiarii proiectului au învăţat lecţii importante despre modul corect de a reacţiona în caz de calamitate naturală, de la pompierii maramureşeni. În cadrul acestei întâlniri, copiii au asimilat informaţii preţioase despre cutremure, inundaţii, accidente şi cum să se ferească din calea unor astfel de fenomene.

La finalul proiectului, micuţii au primit daruri dulci de la maltezii din Baia Mare şi din Germania, dar activităţile au continuat şi după încheierea finală a proiectului, cei mici bucurându-se de vremea bună pentru a planta câteva flori şi pentru a experimenta jocuri în echipă şi de rol. Toţi cei 12 beneficiari ai proiectului au avut însă parte de o nouă surpriză în luna iunie, când SAMR a organizat pentru ei o excursie în Bihor. În această mică aventură, copiii au admirat Grădina Botanică din Jibou, s-au bălăcit la Băile Felix, au intrat cu emoţie în Peştera Urşilor şi s-au lăsat răsfăţaţi de voluntarii maltezi care i-au însoţit.

“Prim ajutor în şcoală”

Ca în fiecare an, SAMR Baia Mare recrutează şi instruieşte elevi din multiple instituţii de învăţământ din Maramureş pentru a susţine şi dezvolta reţeaua de voluntari implicaţi în proiectul Prim Ajutor în Şcoală. Impactul şi importanţa acestui program şi-a demonstrat de nenumărate ori utilitatea, astfel că în acest an numărul elevilor maramureşeni instruiţi în domeniul acordării primului ajutor a ajuns la 31, aceştia provenind din opt şcoli de pe întreg cuprinsul judeţului. Printre altele, elevii incluşi în program au învăţat şi sunt pregătiţi să intervină în caz de luxaţie şi fractură.
Echipele de voluntari înscrise în proiect au demonstrat că sunt de un real folos comunităţilor şcolare din care provin, nu o dată elevii instruiţi de maltezi venind în sprijinul semenilor lor accidentaţi pe perioada desfăşurării cursurilor. În acest an, notorietatea acestui proiect şi-a găsit ecou şi în judeţul vecin Satu Mare, unde maltezii băimăreni au fost invitaţi să facă o demonstraţie practică pentru câteva zeci de elevi, iar întâlnirea a fost plină de speranţă că în curând, poate, şi în Satu Mare se vor găsi tineri curajoşi care să devină piloni în acordarea primului ajutor în şcoala pe care o frecventează.

“Şcoala Altfel”

Ca şi în anul precedent, cunoştinţele dobândite de voluntarii maltezi au suscitat interes din partea unităţilor şcolare din judeţ, astfel că şi în 2015 maltezii au fost solicitaţi să se implice în programele socio-educative desfăşurate, pe plan, naţional, în cadrul Săptămânii „Şcoala Altfel”. Zeci de elevi din Maramureş au învăţat, în această perioadă, să acorde primul ajutor semenilor lor accidentaţi, să facă resuscitare cardio-respiratorie, au studiat şi practicat metoda Heimlich – de eliberare a căilor respiratorii superioare, dar au acumulat informaţii utile despre poziţionarea corectă a victimelor accidentelor rutiere pentru a putea fi evaluate din punct de vedere medical, precum şi diverse tehnici de pansare în caz de hemoragii şi plăgi, precum şi imobilizare în caz de fracturi.

“Ziua Copilului”

Ziua Copilului din 2015 a fost una specială pentru minorii aflaţi sub aripa protectoare a Serviciului de Ajutor Maltez din Baia Mare, asta pentru că micuţii au avut parte de multă distracţie, de întâlniri interesante, precum şi de ateliere interactive. Mai exact, în această zi, sărbătoriţii au desenat, au pictat, s-au deghizat în poliţişti, graţie vizitei pe care au făcut-o la sediul SAMR doi reprezentanţi ai IPJ Maramureş şi care le-au arătat celor mici autospeciala cu care intervin în diverse misiuni şi le-au reamintit despre cum pot circula în siguranţă prin oraş şi în afara lui. Apoi, copiii au făcut o plimbare la mall şi în centrul vechi al Băii Mari, acolo unde autorităţile au instalat tobogane gonflabile şi o scenă pentru concerte. Vremea bună a ţinut cu copiii, astfel că distracţia a fost la cote maxime, timpul fiind umplut cu baloane şi dansuri. La final, beneficiarii SAMR au primit tradiţionalele daruri dulci.

“Orăşelul Copiilor”

Sute de copii au luat cu asalt, în cursul zilei de duminică, 14 iunie 2015, orăşelul amenajat pentru ei în Parcul Municipal „Regina Maria” din Baia Mare, de către o asociaţie studenţească. Sute de copii, însoţiţi de părinţi sau bunici, au avut, astfel, posibilitatea să se distreze, dar şi să înveţe atribuţiile şi rolul diferitelor instituţii care funcţionează într-un oraş. Odată pătrunşi în interior, micuţii au avut acces la numeroase instituţii publice şi private în miniatură, de la oficiul poştal şi bancă, până la bibliotecă, şcoală şi poliţie.

Nici viaţa medicală n-a lipsit din peisajul Orăşelului copiilor. Micuţii vizitatori au găsit aici minispitale, minifarmacii, ambulanţe şi voluntari ai Serviciului de Ajutor Maltez din România (SAMR) Sucursala Baia Mare, specializaţi în acordarea primului ajutor medical. Aceştia din urmă au oferit micuţilor orăşeni posibilitatea de a învăţa pe viu cu se dezinfectează o plagă, cum se bandajează o persoană rănită, dar şi cum arată o ambulanţă pentru transportarea victimelor multiple sau una destinată transportului de persoane cu dizabilităţi. Cei 14 voluntari maltezi au fost în permanenţă solicitaţi pentru diverse explicaţii legate de activitatea lor medicală, pe la standul maltezilor trecând peste 600 de copii dornici de învăţare.

„Am avut ucenici de la trei ani până la vârste înaintate, care au vrut să ştie cum să acţioneze în caz de accidentare. Şi, din punctul acesta de vedere, cred că ne-am atins obiectivul de a-i educa pe cei mici să nu se sperie atunci când văd o rană sau sânge, ci să acţioneze cu precizie pentru a curăţa plaga şi a o bandaja. Pentru curajul şi îndemânarea lor, copiii au fost răsplătiţi cu dulciuri, baloane şi diverse materiale promoţionale”, a declarat coordonatorul SAMR Baia Mare.

Pe lângă activităţile amintite mai sus, voluntarii maltezi au intervenit şi în cazuri reale de accidentare a copiilor aflaţi la joacă în Parcul Municipal. „Am înregistrat două cazuri de lipotimie, câteva cazuri de arsuri de la karturi, dar şi diverse plăgi şi escoriaţii survenite în urma unor accidente de bicicletă sau trotinetă. Am fost însă pregătiţi din punct de vedere medical pentru a le acorda primul ajutor, iar în cazul unui copil cu deficienţă de calciu s-a impus trimiterea lui la spital”, a mai precizat coordonatorul SAMR.

Instruire medicală continuă

Este deja o tradiţie ca voluntarii maltezi să organizeze – pentru propriii membri ai SAMR Baia Mare, dar şi pentru alte persoane din comunitatea locală, la cerere – , cursuri de prim ajutor. Astfel, se asigură o instruire a tuturor celor interesaţi asupra manevrelor de resuscitare, asupra modului în care trebuie să se intervină în caz de fractură, entorsă sau accident rutier cu victime, dar şi asupra modului cel mai eficient de solicitare a instituţiilor de intervenţie rapidă în caz de urgenţă.

error: Continut protejat...