Oameni de suflet ai maltezilor

“Un zâmbet într-o viaţă amară” – Concert caritabil de colinde

Tineretul Maltez din România, sucursala Baia Mare, prin voluntarii aflaţi sub îndrumarea conducătorului de tineret – Ghiţă Breban, în parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez din România (SAMR) Sucursala Baia Mare şi Teatrul Dramatic Baia Mare, a organizat a X-a ediţie a concertului caritabil de Crăciun intitulat sugestiv – „Un zâmbet într-o viaţă amară”. Acesta a avut loc în 28 noiembrie 2015, începând cu ora 18.00, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic din Baia Mare. Scopul acestui spectacol este de a întinde o mână de ajutor beneficiarilor acestui proiect, respectiv a zecilor de familii defavorizate socio-economic, aflate în evidenţa SAMR Baia Mare şi a persoanelor vârstnice din cadrul Centrului pentru vârstnici din Baia Sprie. Pornind de la ideea că atunci „când primeşti ceva ţi se umple mâna, iar când oferi ceva ţi se umple sufletul”, în sala de spectacol au fost amplasate urne prin care s-a urmărit strângerea de fonduri ce au ajutat la realizarea de pachete umanitare destinate beneficiarilor noştri. Din programul spectacolului au făcut parte invitaţii dornici să dea o mână de ajutor: Anghelina Timiş Lungu, Năstăcuţa Iuga, Ramona Darha, Mihaela Iacob, Dan Vascul, Georgiana Pop, Mircea Mureşan, Denisa Botiş, Cica Breban, Ghiţă Breban, Corala „Armonia” Baia Mare, Corul bărbătesc din Vălenii Şomcutei, Corul „Prichindelul”, Corul Bisericii Ortodoxe din Ardusat.

Donaţii oferite de SAMR Baia Mare, cu sprijinul voluntarilor maltezi din Germania

SAMR Baia Mare a primit cu inima deschisă o nouă vizită a maltezilor din Germania, în preajma Sărbătorilor Pascale din 2015. Darurile pe care le-au adus cu ei partenerii noştri au ajuns, ca de obicei, la bătrânii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Baia Sprie, la familiile şi copiii aflaţi sub aripa protectoare a SAMR Baia Mare, precum şi la alte instituţii cu profil socio-medical din judeţ. Toţi aceştia au primit daruri constând în fructe, alimente neperisabile şi materiale de curăţenie şi de îngrijire personală, iar pe alocuri, câteva familii au primit în dar şi lemne care să le asigure confortul termic în interiorul casei. Asta cu atât mai mult cu cât iarna lui 2015 s-a prelungit până aproape de mijlocul primăverii, iar frigul a persistat.

Cu sprijinul partenerilor noştri din ţară şi străinătate, SAMR s-a îngrijit ca la fiecare început de an sau la cele mai mari sărbători de peste an, familiile pe care le îngrijeşte să aibă câte puţin din fiecare aliment specific sărbătorii, iar elevii au primit ghiozdane, caiete, rechizite şi multe alte lucruri necesare vieţii de şcolar.

Transportul din acest an a fost însă special, pentru că de această dată beneficiarii principali ai ajutoarelor venite tocmai din Warendorf, Germania, au fost pompierii maramureşeni, cu care SAMR Baia Mare are o lungă şi fructuoasă colaborare. Mai exact, militarii de la Detaşamentul de Pompieri „Căpitan Adrian Marchiş” Baia Mare au primit costume de protecţie, bocanci şi cizme de gumă, căşti protectoare şi centuri de siguranţă PSI — echipamente menite a face intervenţia acestora mai uşoară şi mai sigură.

Partenerii nemţi au fost primiţi în vizită şi la Serviciul Judeţean de Abulanţă de către doamna manager, Ligia Micle. Li s-au prezentat autospecialele din dotare şi au avut loc discuţii pe baza posibilităţilor de susţinere a muncii salvatorilor de către SAMR Baia Mare.

Pentru a răsplăti efortul necontenit al maltezilor din Germania, conducerea SAMR Baia Mare le-a organizat un tur al Băii Mari cu totul special, care a inclus vizitarea unor lăcaşe de cult, a recent renovatei Pieţe a Păcii din Centrul Vechi, dar şi urcarea în Turnul Ştefan — unul dintre cele mai impresionante şi mai reprezentative obiective turistice din municipiul reşedinţă de judeţ. De acolo sus, maltezii s-au putut delecta cu privelişti uluitoare asupra întinderii oraşului nostru, gustând totodată un pic din istoria vechii cetăţi.

error: Continut protejat...