Prim Ajutor în comunitate

Cupa Off – Road
(Seini, 21 – 22 mai 2016)

Sărbătoarea Castanelor
(Baia Mare, 23 – 25 septembrie 2016)

Ultimul sfârşit de săptămână din septembrie 2016 i-a găsit pe majoritatea voluntarilor maltezi în mijlocul evenimentelor organizate cu ocazia Festivalului Castanelor, sărbătoarea de cea mai mare amploare din municipiul Baia Mare. Sprijinul voluntarilor maltezi este de neprețuit la această manifestare, pentru că experiența și priceperea maltezilor este pusă în slujba participanților la Festival. Acest lucru ajută și instituțiile medicale locale, care pot să se concentreze pe cazurile mai grave care apar inevitabil la astfel de evenimente.

Mai exact, în 2016, maltezii au sprijinit autoritățile locale în derularea optimă a Festivalului Castanelor prin organizarea, în mijlocul evenimentelor, a unui cort (mini spital) de prim ajutor dotat și echipat complet pentru acordarea primului ajutor. De asemenea, au organizat mai multe trupe mobile, specializate în acordarea primului ajutor de bază, care au patrulat pe întreg perimetrul desfășurării manifestărilor, în căutarea de potențiale persoane care să aibă nevoie de ajutor medical.

În luna mai, timp de două zile, maltezii s-au bucurat de natură și de viteză, în pădurea seineană, unde a fost organizată a VII-a ediţie a concursului „Cupa Off Road Seini”. La „manșa” unei autospeciale de intervenție rapidă, dotată și echipată complet din punct de vedere medical, maltezii au fost cooptați ca parteneri medicali care să asigure tratarea concurenților răniți pe parcursul concursului. Organizatorii — „Asociaţia 4×4 Off-Road Seini”, în parteneriat cu Primăria Seini şi Casa de cultură din Seini — au depus eforturi pentru a da competiţiei un caracter internaţional, astfel că au parcurs traseul echipaje din judeţele Satu Mare şi Maramureş, dar şi din Ungaria şi Austria.

Transport pacient
(Milano, 18 decembrie 2016)

error: Continut protejat...