Intervenţii în situaţii de urgenţă

Şedinţă de lucru la DSU
(Bucureşti, 28 octombrie 2016)

În 28 octombrie, SAMR şi-a reconfirmat rolul de partener strategic al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). O delegaţie a SAMR, formată din Erika László (coordonatorul Sucursalei din Baia Mare a SAMR şi totodată membru în Consiliul Director al SAMR), Dénes Mihály, preşedinte maltez şi Tischler Ferenc, secretar general, a participat la o întâlnire de lucru cu dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Discuţiile purtate au urmărit demararea etapelor necesare pentru semnarea, în viitorul apropiat, a unor protocoale de colaborare între DSU şi Serviciul de Ajutor Maltez în România.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre inventarierea capabilităţilor şi resurselor, dar şi despre identificarea unor acţiuni comune de prevenire şi pregătire în situaţii de urgenţă. În urma întâlnirilor, părţile au efectuat sesiuni de lucru comune pentru stabilirea cadrului legal de colaborare.

După întâlnirea cu Raed Arafat, maltezii au adus un omagiu celor 64 de victime de la Colectiv, rugându-se pentru liniştea sufletească a celor plecaţi la Ceruri, dar şi pentru familiile care şi-au văzut copiii ucişi sau răniţi în acel nefericit incendiu.

Incendiu la fabrica Taparo – Simulare
(Târgu Lăpuş, 29 martie 2016)

Concursul judeţean al paramedicilor
(Baia Mare, 31 mai 2016)

Voluntarii maltezi din Baia Mare au participat la Concursul județean al paramedicilor, dar nu în calitate de concurenți, ci ca parteneri în organizarea evenimentului. Maltezii au fost responsabili de pregătirea „victimelor” incluse în concurs, punându-și în practică măiestria și creativitatea, ajutând astfel la crearea unei atmosfere cât mai realiste pentru participanții care și-au testat abilitățile de acordare a primului ajutor.

Concursul s-a desfășurat la sediul ISU Maramureș, unde au participat echipaje de pompieri și paramedici din cadrul Detașamentului „Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare, Detașamentului Sighetu Marmației, Pichetului Târgu Lăpuș și Secției Vișeu de Sus. De asemenea, în asistență a venit și personalul Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș.

Avion prăbuşit în munţii Maramureşului – Simulare
(Vârful Văratec, 29 iunie 2016)

În 29 iunie, ISU Maramureș a desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren pe Vârful Văratec, exercițiu la care au participat și voluntarii maltezi din Baia Mare, ca parteneri de nădejde ai autorităților locale din Maramureș în Planul Roșu de Intervenție stabilit în urmă cu câțiva ani. Simularea a angrenat un număr impresionant de forțe și autorități publice.

Mai exact, s-a simulat prăbușirea unui avion în Munții Țibleșului. În urma prăbuşirii controlate a aeronavei au rezultat 20 de victime dintre care 6 decedate, 3 victime de cod roşu, 5 victime de cod galben și 6 victime de cod verde. În plus, s-a simulat și un incendiu izbucnit la trenul de aterizare desprins de aeronavă. Având în vedere numărul victimelor, inspectorul-șef al ISU Maramureș a propus prefectului județului Maramureș declanșarea Planului Roșu de Intervenție. După activarea acestuia, la locul accidentului s-au deplasat pompierii militari și membri ai Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş, cadre de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş, Serviciul Judeţean Salvamont, Clubul de Ciobăneşti German, Salvamont Local Borşa, Serviciul de Ajutor Maltez din România – Sucursala Baia Mare, Aeroportul Internaţional Baia Mare, Club Xtreme Adventure Baia Mare şi Club 4×4 Baia Mare, Ocolul Silvic Băiuţ, precum și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din comunele maramureșene Băiuţ, Cavnic, Suciu de Sus și Groşi Ţibleşului. Scopul exercițiului a constat în verificarea viabilităţii Planului Roşu de Intervenţie şi stabilirea unei concepţii de acţiune viabile a forţelor de intervenţie şi măsurilor ce se impun în vederea restabilirii stării de normalitate; antrenarea forţelor participante în vederea reducerii timpilor operativi de intervenţie şi derularea operaţiunilor în condiţii de siguranţă pentru evitarea riscului de accidente în rândul personalului de intervenţie; coordonarea unitară a structurilor cu atribuţii de intervenţie în cazul producerii unor accidente colective, cu manifestări deosebit de rapide şi efecte limitate în timp, având ca rezultat victime multiple sau având potenţialul de a produce victime multiple. În plus, s-a urmărit stabilirea resurselor umane necesare desfăşurării acţiunilor de răspuns şi asigurarea logistică a intervenţiei, precum și verificarea modului de cooperare între structurile de intervenţie la producerea unor astfel de situaţii de urgenţă.
Participarea voluntarilor maltezi a constat în pregătirea completă a cadrului de desfășurare a exercițiului, ceea ce a presupus organizarea și pregătirea victimelor care au provenit tot din rândul voluntarilor maltezi.

Accident cu victime multiple – Simulare
(Ariniş, 27 septembrie 2016)

În 27 septembrie 2016, cu începere de la ora 10.00, SAMR Baia Mare a fost inclus într-un exercițiu organizat de ISU Maramureș, în cooperare cu ISU Sălaj, cu declanșarea Planului Roșu de intervenție, în localitatea Ariniș din Maramureș. S-a simulat un accident rutier pe DJ 108D, care face legătura între localitățile Gârdani și Cehu Silvaniei. Exercițiul a constat în faptul că în urma accidentului au rezultat 15 victime, din care 8 au fost copii.

În cadrul acestui exercițiu, pe lângă forțele ISU amintite, au mai participat și membrii IPJ Maramureș, SAJ Maramureș, IJJ Maramureș și  structurii de voluntari din Ulmeni și Ariniș.

Exercițiul a urmărit verificarea viabilităţii Planului Roşu de intervenţie şi stabilirea unei concepţii de acţiune viabile a forţelor de intervenţie şi măsurilor ce se impun, în vederea restabilirii stării de normalitate. Mai important, s-a urmărit antrenarea forţelor participante în vederea reducerii timpilor operativi de intervenţie şi derularea operaţiunilor în condiţii de siguranţă pentru evitarea riscului de accidente în rândul personalului de intervenţie, precum și verificarea fluxului informațional și activitatea de dispecerizare. Ca parte a Planului Roșu de Intervenție pe Maramureș, voluntarii maltezi au avut un rol important în derularea optimă a exercițiului. Pe lângă faptul că maltezii au fost, de fapt, victimele acestui accident groaznic și au petrecut multe ore pregătindu-se pentru acest rol, SAMR a ajutat la intervenție prin punerea la dispoziție a autospecialei pentru transportul persoanelor cu dizabilități, din dotarea proprie, pentru a transporta victimele la unitățile medicale cele mai apropiate. În final, putem spune că acest eveniment a oferit SAMR Baia Mare ocazia de a analiza și învăța pe viu despre modalitățile optime de intervenție în astfel de situații de urgență și despre cât de importantă este buna organizare și cooperare între structurile de intervenție.

error: Continut protejat...