Oameni de suflet ai maltezilor

Vizita anuală la Centrul pentru persoane vârstnice din Baia Sprie

În fiecare an, în săptămâna mare a Paştelui catolic, voluntarii băimăreni alături de partenerii nemţi de la Malteser Dorsten, Malteser Warendorf şi reprezentanţii Şcolii “St. Martin” din Sendenhorst, le fac o vizită vârstnicilor de la centrul din Baia Sprie. Niciodată nu se duc cu mâna goală, fiecare beneficiar primind un pachet personal cu diverse lucruri şi alimente. De ambele părţi fericirea şi bucuria este la cote înalte, maltezii nemţi fiind deja cunoscuţi în rândul seniorilor cărora de fiecare dată le dau lacrimile la revederea prietenilor germani.

Ziua mondială a săracilor

Voluntarii maltezi s-au alăturat acțiunii organizate de SAMR pe plan național și în 17 noiembrie au ieșit în stradă pentru a aduce alinare și alimente oamenilor străzii. S-au împărțit sandvișuri, cornuri, apă și fructe celor care numesc străzile din Baia Mare drept casa lor. Ziua săracilor este un eveniment internațional, ajuns la a treia ediție, ea fiind inițiată de Papa Francisc în 2017, care a amintit în discursul inaugural că „oamenii în dificultate reprezintă o resursă, nu o problemă”. De atunci, România și multe alte state din lume își coboară privirea spre cei mai puțin norocoși dintre noi și încearcă să le aducă alinare și căldură spirituală.

Strângere de alimente la magazinele Petry din Cluj

În data de 20 decembrie, 17 voluntari din cadrul SAMR Baia Mare au participat la campania Petry organizată de Secretariatul General al SAMR din Cluj în cadrul căreia s-au strâns alimente donate de cetăţenii care îşi făceau cumpărăturile în aceste magazine. Tinerii au fost repartizaţi câte doi în şase magazine Petry. Cantitatea de alimente strânse a fost impresionantă. O mică parte din ce au strâns voluntarii băimăreni a fost direcţionat către căminele pentru persoane vârstnice ale SAMR din Dorobanţi şi Timişoara iar cea mai mare parte a ajuns la Baia Mare unde a fost distribuită familiilor nevoiaşe din baza de date a SAMR.

Fiecare merită un Crăciun mai bun

Luna decembrie, mai mult decât oricare altă lună a anului este așteptată cu nerăbdare de beneficiarii SAMR Baia Mare. În fiecare an, zecile de familii primesc daruri consistente de Crăciun, iar 2019 nu a făcut excepție. Cu sprijinul susținătorilor, sponsorilor și membrilor săi, SAMR Baia Mare a reușit să strângă aproximativ 700 kg de alimente și bunuri neperisabile pe care le-au dăruit familiilor nevoiașe de care se îngrijesc mereu. Astfel, cei mai nevoiași au putut pune pe masa de Crăciun fructe, dulciuri și cozonaci, dar și-au umplut cămara și cu făină, orez, mălai, apă, paste făinoase, conserve cu carne, griș, zahăr, ulei.

O bună parte dintre alimente au fost procurate din banii strânși de voluntari în schimbul decorațiunilor de Crăciun pe care le-au făcut ei în cadrul activităților săptămânale.

Datorită unor oameni cu suflet mare, doi tineri au beneficiat şi de încălţări de iarnă potrivite pentru zona în care trăiesc şi umblă la şcoală.

Tot în preajma Crăciunului, tinerii voluntari maltezi au făcut o vizită bunicilor de la Căminul de bătrâni din Baia-Sprie pentru a-i colinda și a le dărui fructe.

error: Continut protejat...