Prim Ajutor în comunitate

Campionatul Naţional de Taekwondo
(Baia Mare, 3 martie 2019)

7 voluntari ai SAMR Baia Mare s-au încărcat cu adrenalină în cadrul Campionatului Național de Taekwondo si Kickboxing, organizat în Baia Mare. Dar nu ca luptători, ci în calitate de asistenți ai concurenților. La fiecare dintre cele 3 ringuri de luptă a fost organizată o echipă de intervenție care a oferit prim ajutor de bază competitorilor.

Câini de Salvare Transilvania
(Cluj Napoca, 12 mai 2019)

În 12 mai, a avut loc la Cluj evenimentul “Hiper parada animalelor” organizat de Asociaţia Câini de Salvare Transilvania, unde un echipaj al maltezilor băimăreni a asigurat primul ajutor.

Cross-ul Lacului Albastru
(Baia Sprie, 18 mai 2019)

Tinerii sportivi din Baia Sprie s-au aliniat la start pentru a alerga în cadrul Cross-ului Lacul Albastru, organizat pe trei tipuri de trasee în jurul Lacului Albastru, a Dealului Minei şi împrejurimi. Concurenţii au fost cu vârstele cuprinse între 4 ani şi 60+. Din păcat au avut loc şi mici incidente dar acestea au fost rezolvate pe loc.

Color Run
(Baia Sprie, 31 mai 2019)

Pe 31 mai a avut loc în Baia Sprie, în cadrul Colegiului Tehnic de Transporturi Auto, cursa euforica în culori, care celebrează sănătatea, bucuria şi originalitatea, cunoscută sub numele de “The Color Run”. Voluntarii maltezi au vegheat asupra integrităţii corporale a elevilor şcolii.

Cupa Coloseum
(Baia Mare, 8 iunie 2019)

În 8 iunie, maltezii au asigurat primul ajutor la concursul de kickboxing “Cupa Coloseum” de la Sala Polivalentă din Baia Mare.

Promovăm sănătatea, nu poluarea
(Baia Sprie, 12 octombrie 2019)

Sub acest generic a avut loc, în octombrie 2019, a doua ediţie a acțiunii dedicată copiilor și organizată de Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie, Primăria Baia Sprie, Poliția Baia Sprie, SAMR Baia Mare, Rockonbike şi Boneshaker. Evenimentul a dorit să încurajeze copiii să se miște mai mult pe biciclete și i-a provocat la un “pedalat” pe două roți prin orașul Baia Sprie, dar și la un concurs cu obstacole amenajat în parcul din centrul localității. Acțiunea i-a bucurat pe cei mici și pe organizatori în egală măsură.

Maltezii băimăreni au asigurat primul ajutor având prezent un echipaj în acest sens. Din fericire nu au avut loc incidente neplăcute.

Zi deschisă Mitsubishi
(Staţiunea Izvoare, 26 octombrie 2019)

În cadrul acetui eveniment, în data de 26 octombrie în staţiunea Izvoare de lângă Baia Mare, a fost solicitată prezenţa şi intervenţia, în caz de nevoie, a echipei SAMR Baia Mare. Asta pentru că manifestările au inclus şi probe de drive test, care s-ar fi putut încheia dramatic pentru şoferii mai puţin experimentaţi.

Cupa Gladiatori
(Baia Mare, 8 decembrie 2019)

Ziua de 8 decembrie a fost o zi de muncă serioasă pentru voluntarii maltezi, care au asigurat primul ajutor la concursul de kickboxing “Cupa Gladiatori”, încheind cu aceasta anul.

error: Continut protejat...